Blog

Fără alte introduceri, voi începe cu ce mă doare. Mă enervează propriul meu blog. Într-un fel ai zice că e fain, te trezești și mai apeși pe niște butoane. Eu așa scriu. Chestia e că și cu blogul ăsta e ca și cu tot ce faci nou și pentru prima dată. Ești entuziasmat și tot ți-ai băga nasu' să ai acolo activitate.
De când am făcut blogul, atunci demult (săptămâna asta), mă tot mănâncă să mai scriu ceva. Nici nu îl văd, dar simt cum imi suflă în ceafă: "Bagă mare, scrie, nu mă lăsa așa". Cred că sunt singura care are blog care poate să bântuie. El și Samara. Măcar e unic...
Aș putea să scriu ce am mai învârtit eu pe aici, dar sincer, nu cred că îi pasă cuiva că sunt racită și mă vaiet când apare câte unu căruia nu i-am spus încă prin ce tragedie cu muci trec, sau, că pe când mi-am scos și eu hainele groase de la naftalină s-a făcut iarăși cald. Pe la școală nu prea am fost că sunt bolnavă, îmi permit.
Spre deosebire de majoritatea persoanelor care tot stau și se gândesc ce să mai scrie, că doar trebuie să hrănească masele care așteaptă cu sufletul la gură noul post (NOT), problema mea merge în sens invers. Aș zice despre tare multe și nu se poate ca așa ne-a zis la facultate să păstrăm lucrările concise și interesante. A zis o profesoară, nu tanti de la chioșc, deci trebuie să aibă dreptate. Așa că am zis: blogul e mai rău ca o bunică pisăloagă! Nici nu zice nimic și te face să îți dai ochii peste cap. Asta acum la început, până îmi trece și o să și uit ca există.

Dintre stele, vă salut,
Andra